Muncesti mult si castigi putin. Teoretic, e cum nu se poate mai rau, practic nu-i dracu’ chiar atat de negru. N-ai restante la intretinere, reusesti sa-ti achiti rata la masina, de cativa ani nu mai locuiesti cu chirie, te-ai insurat, ai facut si un copil… Cand erai inca in facultate, ti se parea ca, daca ajungi sa “bifezi” pana la treizeci de ani macar o parte din cele amintite mai sus, ar trebui sa te declari multumit. Aiurea…Sigur, “cu cat castigi mai mult, cu atat vrei mai mult” e deja un truism, dar din ce in ce mai necesara o completare: cu cat castigi mai mult, vrei mai mult si, de fapt, ai din ce in ce mai putin.
In primul rand, n-ai timp. Nu-i nici o noutate, stiu, dar adevarul e ca, in realitate, nici nu vrei sa ai timp. Cand esti obisnuit sa muncesti stahanovist 10-12 ore pe zi, ti se face frica la gandul ca s-ar puteasa ai la un moment dat cateva ore libere in afara celor deja planificate. Oamenii care au timp sunt dubiosi, ratati, someri. Lipsa de timp nu se confunda cu succesul, dar macar iti da iluzia ca lupti din rasputeri pentru a ajunge la el. E lucrul care te tine la birou cu ochii lipiti de computer si urechile sudate de receptor, chit ca ai fi putut umbla de cateva ore in papuci de casa.
In al doilea rand, n-ai chef. E acoperirea “perfecta” pentru tot felul de lucruri care te-ar putea face sa ai la un moment dat mustrari de constiinta. N-ai chef sa discuti, n-ai chef sa citesti decat reviste, n-ai chef de tipetele aluia micu’ si, in general, n-ai chef de nimic. Esti obosit, stresat, ai nevoie de relaxare. Motive suficiente pentru ca, in timp, oamenii fara chef sa inventeze televizorul si divortul.
In fine, n-ai prieteni. De fapt, nici nu-ti mai vine sa ai prieteni, prietenii sunt energofagi, consuma timp si resurse, cu prietenii trebuie sa te confesezi, iar intalnirile la o bere cu amicii pot sa nu duca la nici un rezultat concret. Ceea ce nu se poate spune despre un pranz de afaceri, bunaoara. Lista e mult mai lunga, ramane deschisa. Ce castigi totusi?
Mai intai, castigi o oboseala cronica. Omul de succes e mereu obosit, semnele unei oboseli cronice sunt precum tresele in general, cu cat mai multe cearcane, cu atat mai bine, paloarea cadaverica e deja semn de distinctie. Te poti alege apoi cu ulcer sau diabet. Alaturi de divort, intra in categoria bolilor profesionale si, oricum, e aproape de neconceput sa vrei mai mult si sa nu cresti proportional cu ambitiile exprimate numarul tigarilor si al canilor de cafea. Evident, mesele au din ce in ce mai putina importanta…
In fine, succesul te face din ce in ce mai bogat in amici, cunostinte si relatii, oameni “buni” a caror valoare e dictata de functia pe care o ocupa. Ce mai conteaza faptul ca stai de vorba ore intregi cu indivizi cretini sau anosti? Sau ca succesul te obliga sa participi la tot felul de evenimente mai mult sau mai putin mondene? Oamenii care muncesc mult nu se distreaza, socializeaza.
Lista ar putea fi mult mai lunga, ramane deschisa. Si totusi…
Muncesti putin, castigi mult nu tine. E la limita bunului-simt, avem in spate cateva mii de ani in care ni s-a inoculat filosofia devenirii prin munca. E o crima sa nu muncesti, dar nimeni nu-ti spune ce omori daca muncesti prea mult. Pentru ca, nu-i asa?, munca innobileaza, inalta, restul sunt doar pagube colaterale.
Muncesti mult, castigi putin. E o concluzie poate paradoxala, dar la care nu pot ajunge decat cei care muncesc foarte mult. De obicei insa, tocmai din cauza muncii in exces, ei nu mai au timp sa se gandeasca la asta.
Cu respect,
Robert Turcescu
Dragii mei ,
Nu!… Nu este nici un nume de revista si nici vreo urare, chiar daca pare. Este doar inceputul unui vesnici discutii pe care eu, tu sau oricine citeste acest COMENTARIU si se regaseste in el, o avem cu anumiti oameni: unii care de multe ori nici nu ne cunosc si nici nu au avut vreodata aceasta intentie si se trezesc ei vorbind cu verva despre noi si ce ar trebui sa facem cu viata noastra, altii care sunt chiar parintii nostri si care doar cred ca ne cunosc, desi de cele mai multe ori ne confunda cu propria lor identitate in loc sa ne descopere iar altii (si nu in cele din urma) sunt chiar prieteni foarte buni de-ai nostri (involuntar) care cred ca au descoperit cheia a ceea ce numesc “bine pentru tine”. Nu ca eu m-as exclude din categoriile mai sus amintite… Daca ar fi sa numesc o persoana sau cateva pesoane din grupul meu de prieteni, care sa-si dea mai mult cu parerea despre ce ar trebui sa faca ceilalti sau sa dea sfaturi (“de bine”), cu siguranta eu as fi in fruntea listei. Involuntar dar totusi… MEA CULPA!
La cati dintre voi nu le-a ales parintii facultatea sau cariera, cand, probabil, nici nu stiati cu ce se mananca viata? Sub vesnicul pretext, evident, ca ei stiu “ce-i mai bine pentru voi”. Cred ca o mare parte dintre noi au trecut prin etapa asta iar ceilalti ori sunt niste norocosi, ori nu prea au avut parintii timp de ei (ceea ce, in situatia de fata, mi se pare exceptional dar nu ideal). Cati dintre voi nu v-ati intalnit, intamplator, cu X sau cu Y, al caror nume l-ati uitat dupa 3 minute de la cunostinta sau nu l-ati retinut niciodata si care au inceput sa va judece miscarile, deciziile, felul in care aratati, va imbraci,va purtati, chiar si inocentul cos de pe fata pe care din lipsa de timp ai uitat sa-l fardezi, spunandu-va totodata ca “nu sunteti de gasca”, desi daca aveati geniala inspiratie de a-i intreba “ce inseamna – de gasca”, ma indoiesc ca ar fi putut sa va dea o definitie coerenta si pertinenta, cum ma indoiesc, de asemenea, ca si-ar fi risipit cateva sferturi de ora din viata, in compania voastra pentru a afla cine sunteti de fapt?… Viata inseamna viteza! Dar daca ar fi sa-l provocati la a-si da cu parerea despre ce ti s-a intmplat sau in general despre viata ta, nu ar sovai sa o faca.
Ceea ce e bine de stiut si de retinut e ca “Daca ne-am vedea macar o clipa cu ochii cu care ne vad ceilalti, am disparea pe loc!”
Deci nu incercati asta! Poate fi periculos! In ceea ce-i priveste pe prietenii mei nu pot sa-i judec pentru ca stiu ca imi vor binele, nestiind insa cam cum arata binele in viziunea mea.
De multe ori mi s-a spus: “Cred ca asta nu e bine pentru tine!… Nu ar trebuie sa faci asa! Nu cred ca ti se potriveste! Bine e sa faci aia sau ailalta dar nu asta!”… “How do you know?”
De exemplu, mi-a zis un prieten odata “Bine e sa ai bani!”. Si m-am gandit la asta… Cu siguranta banii sunt un “sine qua non” al societatii, la care ne raportam toti si fara de care nu ne putem duce viata cea de toate zilele… dar m-am gandit ca de-a lungul timpului (cu exceptia faptului ca umblam cu blugii rupti in liceu si vroiam bani sa-mi iau altii noi) nu s-a prea intamplat sa simt lipsa lor. Nu pentru ca i-as fi avut ci pentru ca nu se aflau pe lista mea de bine.
Eu nu-mi amintesc sa-mi fi dat vreodata parintii bani de celebrul “pachetel”, bani pe care colegii din liceu, oricum, ii dadeau pe tigari. Si nici macar nu i-am cerut vreodata… Intre timp am aflat (slava Domnului!) nu din experienta ci din diverse intamplari – ca “banii nu pot cumpara sanatatea sau viata!”
Asa ca am putea spune ca :Sanatate = Bine
Dar… daca esti sanatos si ai bani s-ar putea sa nu fii prea fericit (motivele pot fi multe).
Deci cred ca va dati seama ca e super usor sa mai spun ca Fericirea = Bine.
Intr-o alta ordine de idei (desi nu m-am priceput niciodata la partea asta) as putea face urmatoarele ecuatii:
Daca:
Fericirea = bine
si
Fericirea = Relativa
atunci…
Bine = relativ
Cred, de asemenea, ca nu mai trebuie sa va explic ce inseamna “relativ” caci il puteti cauta si voi intr-un DEX, fie el si online.
Asadar, sunt de acord (cred ca si voi sunteti) ca binele meu se afla in stransa legatura cu dorintele si asteptarile mele, pe care evident eu le stiu cel mai bine, caci altfel s-ar putea sa am o reala problema.
Deci n-ar mai trebui sa lasam pe celalti sa ne spuna ce cred ei ca e bine pentru noi (chiar daca intentiile lor sunt din cele mai bune). De cele mai multe ori ideea lor de bine nu coincide cu a noastra dar se confunda frecvent.
E ca si cum de ziua unui prieten ii cumperi cadou un bec doar pentru ca tocmai ti s-a ars becul de la veioza si ti-ai dori sa primesti unul.
Numai bine!
EUGEN
